"Solutii, nu discutii!"

Ordonanta de urgenta prin care s-a hotarat eliminarea impozitului minim, incepand cu 1 octombrie 2010, a fost publicata in Monitorul Oficial.

Posted by Nanut Adrian on Friday, October 1, 2010 Under: Societati comerciale
OUG nr. 87/2010 a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010.

Astfel, firmele vor plati pentru trimestrul trei impozitul minim in 25 octombrie, iar incepand cu 25 februarie, ele vor plati impozitul pe profit pentru trimestrul patru al anului 2010. 

Totodata, OUG 87/2010 prevede ca firmele nou infiintate sau care la sfarsitul anului fiscal precedent inregistreaza pierdere fiscala efectueaza plati anticipate in contul impozitului pe profit la nivelul sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al perioadei pentru care se efectueaza plata anticipata.

Contribuabilii care efectueaza plati anticipate in anul 2011, aplica urmatoarele reguli:
a) contribuabilii care in perioada 1 ianuarie—30 septembrie 2010 datoreaza impozit pe profit/impozit minim si in perioada 1 octombrie — 31 decembrie 2010 datoreaza impozit pe profit efectueaza trimestrial plati anticipate in contul impozitului pe profit la nivelul unei patrimi din suma rezultata prin adunarea impozitului datorat in cele doua perioade, actualizata cu indicele de inflatie 
b) contribuabilii care in perioada 1 ianuarie — 30 septembrie 2010 datoreaza impozit pe profit/impozit minim si in perioada 1 octombrie — 31 decembrie 2010 inregistreaza pierdere fiscal efectueaza trimestrial plati anticipate in contul impozitului pe profit la nivelul unei patrimi din impozitul pe profit/impozitul minim aferent primei perioade, actualizat cu indicele de inflatie

Contribuabilii care, pana la data de 30 septembrie 2010 inclusiv, au fost obligati la plata impozitului minim, pentru definitivarea impozitului pe profit datorat pentru anul fiscal 2010, aplica urmatoarele reguli:
a) pentru perioada 1 ianuarie—30 septembrie 2010:
— determinarea impozitului pe profit aferent perioadei respective si efectuarea comparatiei cu impozitul minim anual, prevazut la art. 18 alin. (3), recalculat in mod corespunzator pentru
perioada 1 ianuarie—30 septembrie 2010, prin impartirea impozitului minim anual la 12 si inmultirea cu numarul de luni afferent perioadei respective, in vederea stabilirii impozitului pe profit datorat;
—depunerea declaratiei privind impozitul pe profit pentru perioada 1 ianuarie—30 septembrie 2010 si plata impozitului pe profit datorat din definitivarea impunerii, pana la data de 25 februarie 2011;
b) pentru perioada 1 octombrie—31 decembrie 2010:
— contribuabilii depun declaratia privind impozitul pe profit si platesc impozitul pe profit datorat potrivit prevederilor alin. (1), (5) si (11) si ale art. 35 alin. (1).

Determinarea profitului impozabil si a impozitului pe profit se efectueaza urmarindu-se metodologia de calcul prevazuta de titlul II «Impozitul pe profit» in mod corespunzator pentru cele doua perioade, luand in calcul veniturile si cheltuielile inregistrate.

Pierderea fiscala inregistrata in cele doua perioade aferente anului 2010 se recupereaza potrivit prevederilor art. 26, fiecare perioada fiind considerata an fiscal in sensul perioadei de 5 ani, respectiv 7 ani.


 Sursa avocatnet.ro :http://www.avocatnet.ro/content/articles?id=21455

In : Societati comerciale 


Tags: fiscalitate  impozit  societati comerciale  impozit profit   
blog comments powered by Disqus
SEO
SEO monitor

Make a free website with Yola