"Solutii, nu discutii!"

Noile permise de conducere din 2013.

Posted by Nanut Adrian on Friday, May 25, 2012 Under: Legislativ
Forma si continutul permisului de conducere ar putea fi modificate incepand din 2013, astfel incat documentul sa corespunda modelului european, potrivit unui proiect de ordin elaborat si lansat in dezbatere publica de Ministerul Administratiei si Internelor. Noul permis de conducere ar urma sa contina si cateva mentiuni privind afectiunile de care sufera conducatorul auto.

Proiectul de ordin al MAI stabileste ca permisul de conducere, cu noile caracteristici, va fi pus in circulatie incepand cu 19 ianuarie 2013. 

Totusi, vechile permise de conducere raman valabile pana la expirarea perioadei lor de valabilitate, astfel incat conducatorii nu trebuie sa isi schimbe permisele odata cu aparitia celor noi. Ei isi vor pastra vechiul permis, urmand ca in momentul in care acesta expira sa li se elibereze documentul in noul format.

Proiectul de ordin lansat in dezbatere publica de MAI ar urma sa abroge prevederile Ordinul MAI nr.1455/2006, actul normativ care reglementeaza in prezent forma, dimensiunile si continutul permisului de conducere.

Potrivit noilor prevederi privind forma si continutul permisului de conducere, documentul ar urma sa fie realizat dupa modelul Uniunii Europene de permis de conducere.

Dimensiunile noului model de permis vor fi aceleasi ca si pana acum, si anume: latime - 85,60 mm; inaltime - 53,98 mm; grosime - 0,76 mm.

De asemenea, noul permis va avea aceleasi elemente de securitate, care sa previna falsificarea, printre care se numara: holograma, microscriere, printare curcubeu, elemente vizibile si opace fluorescente, tiparire prismatica si cu grosime variabila.

Proiectul de ordin al MAI nu contine prevederi cu mult diferite fata de reglementarile legale in vigoare.

Astfel, ca si pana acum, permisul va fi confectionat in sistem duplex (fata I si fata II verso) si va avea un cod de bare.

Atat fata I, cat si fata II vor contine aceleasi rubrici ca pana in prezent. Mai exact, fata I va cuprinde urmatoarele date: 
1. numele; 
2. prenumele; 
3. data si locul nasterii;
4. a) data emiterii permisului de conducere; 
b) data expirarii permisului de conducere; c) autoritatea emitenta; d) codul numeric personal; 
5. numarul permisului de conducere;
6. fotografia titularului; 
7. semnatura titularului; 
8. categoria (categoriile) de vehicule pe care titularul are dreptul sa o (le) conduca; - cuvintele „Model al Uniunii Europene”, precum si 
denumirea „Permis de conducere” tradusa in toate limbile oficiale ale Uniunii Europene, care se inscriu cu litere roz, pe fundal.

Fata II va cuprinde un tabel cu rubricile 9-12, care au urmatoarea semnificatie: 
9. categoria (categoriile) de vehicule pe care titularul are dreptul sa le conduca; 
10. data obtinerii fiecarei categorii: este data obtinerii categoriei prin examen. Aceasta data va fi retranscrisa pe noul permis la toate inlocuirile sau schimbarile ulterioare ale acestuia. Fiecare camp al datei este completat cu doua cifre in urmatoarea ordine: ziua.luna.anul (ZZ.LL.AA); 
11. data expirarii fiecarei categorii. Fiecare camp al datei este completat cu doua cifre in urmatoarea ordine: ziua.luna.anul (ZZ.LL.AA); 12. informatii suplimentare/restrictii, sub forma codurilor armonizate ale Uniunii Europene, pentru fiecare categorie, dupa caz. In cazul in care un cod se aplica tuturor categoriilor pentru care a fost eliberat permisul, acesta se poate imprima la rubrica inscriptionata pe orizontala cu acelasi numar (12) din subsolul tabelului; 
13. spatiu destinat inscrierii datelor necesare gestionarii permisului; 
14. spatiu alocat pentru inscrieri administrative sau legate de siguranta rutiera.

Tot pe fata II vor fi prezente si denumirea explicativa a rubricilor 1-12, dar si codul de bare.

Porti ochelari sau lentile de contact? Informatia apare pe permis


Toate restrictiile medicale, adaptarile obligatorii ale autovehiculelor si aspectele administrative vor fi trecute in rubrica "Restrictii" de pe permisul de conducere.

Astfel, in plus fata de vechea reglementare, noul ordin propus de MAI contine o Anexa care contine toate codurile armonizate ale UE privind diferitele restrictii medicale sau adaptari ale autovehiculele.

Spre exemplu, pe noile permise de conducere vor putea sa apara informatii despre problemele medicale ale conducatorului auto: daca poarta ochelari sau lentile de contact, daca are aparat auditiv sau proteza pentru unul sau mai multe dintre membre.

De asemenea, pe permis vor fi notate toate restrictiile pe care titularul le are la condus, cum ar fi:

  • Restrictie la calatoria pe timpul zilei (de exemplu: o ora dupa rasaritul soarelui si o ora inainte de apus)
  • Restrictie la calatoria pe o raza de ... km de la locul de resedinta a titularului sau doar in interiorul unui oras, in perimetrul unei zone/regiuni
  • Conducere fara pasageri in habitaclul autovehiculului
  • Restrictie de utilizare in timpul deplasarii a unei viteze mai mici sau egale cu ... km/h
  • Conducere doar atunci cand este insotit de un titular de permis de conducere
  • Fara remorca
  • Interzicerea conducerii pe autostrada
  • Interzicerea consumului de bauturi alcoolice
Sursa: avocatnet.ro

In : Legislativ 


Tags: permis de conducere  noile permise de conducere  cabinetdeavocatura.com  cabinet de avocat  avocat  avocat bucuresti  avocatura 
blog comments powered by Disqus
SEO
SEO monitor

Make a free website with Yola