"Solutii, nu discutii!"

MESAJUL DECANULUI BAROULUI BUCURESTI LA GALA DE LANSARE A REVISTEI ROMANE DE CONSULTANTA NR. 6 DIN DATA DE 14.04.2011

Posted by Nanut Adrian on Thursday, April 21, 2011 Under: Legea Avocatului

"Doamnelor si domnilor,

 
Revista Romana de Consultanta ne-a oferit posibilitatea sa evidentiem in paginile sale realizarile obtinute de Baroul Bucuresti incepand cu anul 2008.

In aceasta perioada s-a creat un cadru juridic privind exercitarea profesiei de avocat compatibil cu cel existent in Uniunea Europeana.

In acest sens, au fost excluse din actele normative prevederi care, practic, ingradeau exercitarea corespunzatoare a dreptului la aparare (noul Cod Penal, noul Cod de Procedura Penala, noul Cod Civil, noul Cod de Procedura Civila).

Pentru identitate de ratiune, au fost depuse diligente pentru  mentinerea activitatilor de mediere in prestatia avocatiala, precum si pentru interzicerea supravegherii tehnice a raporturilor legale dintre avocat si suspectul sau inculpatul pe care il apara.

In aceeasi nota, Baroul Bucuresti a solicitat neincluderea avocatilor in sistemul unic de pensii si excluderea avocatilor din categoria persoanelor care realizeaza venituri de natura profesionala din activitati  definite ca dependente potrivit Codului fiscal.

Datorita supraaglomerarii sistemului, Baroul Bucuresti a fost nevoit sa aplice in mod riguros Regulamentul-Cadru privind organizarea examenului de primire in profesia de avocat adoptat de Consiliul U.N.B.R privind corectarea lucrarilor la sesiunile de admitere in profesie din decembrie 2008, septembrie 2009 si noiembrie 2010, limitandu-se accesul in profesia de avocat.

Am reusit sa mentinem taxele si contributiile la formarea bugetului Baroului Bucuresti si al bugetului U.N.B.R la nivelul anului 2008 si sa reintroducem indemnizatiile pentru cresterea copiilor avocatilor din partea Casei de Asigurari a Avocatilor.

De asemenea, dispozitia referitoare la raspunderea penala a avocatuluiin cazul infractiunilor mentionate expres in continutul Legii 270/2010, pentru recomandarile si opiniile profesionale pe care le comunica clientului său si pentru actele juridice pe care le propunea clientului său, urmate de savarsirea de catre client a unei fapte prevazute de legea penala, a fost abrogata prin ordonanta de urgenta de catre Guvernul Romaniei, ca urmare a eforturilor depuse de Baroul Bucuresti.

In prezent, am solicitat Avocatului Poporului sa invoce exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor din continutul Legii 51/1995 referitoare la retinerea unui procent de 1% din valoarea sumelor virate lunar pentru plata onorariilor cuvenite pentru asistenta juridica.Consider ca Baroul Bucuresti a solutionat pozitiv conflictul generat de postarea pe site-ul Autoritatii Nationale pentru Cetatenie a anuntului prin care aceasta institutierecomanda persoanelor care solicitau dobandirea cetateniei romane sa evite "intermediari (inclusiv avocati)".

In perioada imediat urmatoare se vor emite cardurile europene de avocat pentru toti membrii Baroului Bucuresti.

Taxa pentru infiintarea sediului secundar al formei de exercitare a profesiei de avocat a fost redusa de la  de la 3000 lei la 500 lei iar cuantumului majorarilor de intarziere a fost redus la 0,15% pentru fiecare zi de intarziere aplicat la suma datorata in situatia neachitarii de catre avocat la termenul stabilit a taxelor si contributiilor la formarea bugetului baroului si al bugetului U.N.B.R.

A fost reintrodusa sarbatorirea "Zilei Baroului Bucuresti" si a "Serbarii Pomului de Craciun".

Totodata, a fost infiintat "Clubul sportiv al avocatilor".

Baroul Bucuresti a sustinut semnarea acordului de pregatire profesionala intre "Institutul National de Magistratura" si INPPA.

In perioada urmatoare consider ca se impune: organizarea corespunzatoare a examenulude primire in profesie, infiintarea unei gradinite pentru copiii avocatilor din Baroul Bucuresti, mentinerea cuantumului taxelor si contributiilor la formarea bugetului Baroului Bucuresti si al bugetului  U.N.B.R la nivelul celui existent in momentul de fata, includerea unui avocat din Baroul Bucuresti in componenta Consiliului Superior al Magistraturii, constituirea unui cont distinct deschis la Baroul Bucuresti in care sa se vireze direct de catreMinisterul Justitiei sumele necesare pentru plata onorariilor sau dupa caz a remuneratiilor pentru asistenta juridica, distribuirea cardurilor europene de avocat si introducerea in Legea profesiei de avocat a unei dispozitii privitoare la posibilitatea colegilor nostri de a autentifica actele pe care le redacteaza."

sursa Baroul Bucuresti

In : Legea Avocatului 


Tags: baroul bucuresti  decan  taxe unbr  avocat  avocatura  admitere   
blog comments powered by Disqus
SEO
SEO monitor

Make a free website with Yola