"Solutii, nu discutii!"

Divorțul - Schimbări aduse de Noul Cod Civil.

Posted by Nanut Adrian on Tuesday, September 20, 2011 Under: Dreptul Familiei

- institutie care era reglementata de Codul Familiei, iar in Noul Cod Civil textele se regasesc in articolele 373 - 403), cu unele imbunatatiri;
- divortul inseamna desfacerea casatoriei; 

Motivele de divort (art. 373 Cod civil)

Divortul poate avea loc:
a) prin acordul sotilor, la cererea ambilor soti, ori la cererea unuia dintre soti care e acceptata de celalalt;
b) atunci cand, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila; instanta stabileste culpa unuia dintre soti in destramarea casatoriei sau culpa comuna a sotilor, chiar daca numai unul dintre ei a facut cerere de divort.
c) la cererea unuia dintre soti, dupa o separare in fapt care a durat cel putin 2 ani; divortul se poate pronunta chiar din culpa exclusiva a sotului reclamant, cu exceptia situatiei in care paratul se declara de acord cu divortul, cand acesta se va pronunta fara a se mentiona culpa sotilor.
d) la cererea aceluia dintre soti a carui stare de sanatate face imposibila continuarea casatoriei, caz in care desfacerea casatoriei se pronunta fara a se face mentiune despre culpa sotilor.

Proceduri de divort:
1. pe cale administrativa poate fi solutionat divortul prin acord, indiferent de durata casatoriei, daca sunt intrunite urmatoarele conditii:
- sotii isi exprima liber si neviciat consimtamantul, in fata ofiterului de stare civila de la locul casatoriei sau al ultimei locuinte comune a sotilor,
- nici unul dintre ei nu este pus sub interdictie judecatoreasca
- nu au copii minori nascuti din casatorie, din afara casatoriei sau adoptati.

Cererea de divort se depune de catre soti impreuna, iar dupa un termen de gandire de 30 de zile de la inregistrarea cererii, sotii se prezinta personal si, daca ambii staruie sa divorteze, ofiterul de stare civila, dupa ce verifica valabilitatea consimtamantului, elibereaza certificatul de divort fara vreo mentiune cu privire la culpa sotilor.

2. prin procedura notariala pot fi solutionate:
- divortul prin acord al sotilor care nu au copii minori, 
- divortul sotilor care au copii minori nascuti din casatorie, din afara casatoriei sau adoptati, daca sotii convin asupra tuturor aspectelor referitoare la:
* numele de familie pe care sa il poarte dupa divort, 
* exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti, 
* stabilirea locuintei copiilor dupa divort, 
* modalitatea de pastrare a legaturilor personale dintre parintele separat si fiecare dintre copii,
* stabilirea contributiei parintilor la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor. 

Competent este notarul de la locul casatoriei sau al ultimei locuinte comune a sotilor. Si in acest caz niciunul dintre soti nu trebuie sa fie pus sub interdictie, iar consimtamantul trebuie sa fie liber si neviciat. Cererea de divort se depune de catre soti impreuna, dar poate fi depusa si prin mandatar cu procura autentica. Dupa un termen de gandire de 30 de zile, sotii se prezinta personal, si, daca staruie sa divorteze, notarul public, dupa ce verifica valabilitatea consimtamantului, elibereaza certificatul de divort fara vreo mentiune cu privire la culpa sotilor.

3. pe cale judiciara pot fi solutionate cererile de divort pentru oricare dintre motivele aratate, daca sotii se adreseaza direct instantei de judecata sau daca divortul administrativ sau notarial a fost respins. Competenta este instanta de tutela, iar pana la infiintarea sa, competenta apartine judecatoriei;
                   

Efectele divortului in raporturile dintre soti:

Data desfacerii casatoriei:
- Casatoria este desfacuta din ziua in care hotararea prin care s-a pronuntat divortul a ramas definitiva.
- Prin exceptie, daca reclamantul  decedeaza in timpul procesului si actiunea de divort este continuata de mostenitorii sotului reclamant, casatoria se socoteste desfacuta la data decesului.
- In cazul divortului administrativ sau notarial, casatoria este desfacuta pe data eliberarii certificatului de divort.

Numele de familie dupa casatorie

- La desfacerea casatoriei prin divort, sotii pot conveni sa pastreze numele purtat in timpul casatoriei.    
- Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soti sau de interesul superior al copilului, instanta poate sa incuviinteze ca sotii sa pastreze numele purtat in timpul casatoriei, chiar in lipsa unei intelegeri intre ei.
- Daca nu a intervenit o intelegere sau daca instanta nu a dat incuviintarea, fiecare dintre fostii soti poarta numele dinaintea casatoriei.
   
Efecte cu privire la regimul matrimonial

- In cazul divortului, regimul matrimonial inceteaza intre soti la data introducerii cererii de divort.
- Oricare dintre soti sau amandoi, impreuna, in cazul divortului prin acordul lor, pot cere instantei de divort sa constate ca regimul matrimonial a incetat de la data separatiei in fapt.
- Actele de instrainare sau de grevare, precum si actele din care se nasc obligatii in sarcina comunitatii, incheiate de unul dintre soti dupa data introducerii cererii de divort pot fi anulate daca au fost facute in frauda celuilalt sot.

Despagubiri, prestatii compensatorii, obligatii de intretinere intre fostii soti

- despagubiri: sotul nevinovat, care sufera un prejudiciu prin desfacerea casatoriei, poate cere sotului vinovat sa il despagubeasca. Instanta de tutela solutioneaza cererea prin hotararea de divort. Despagubirile pot fi cerute distinct de dreptul la prestatia compensatorie.
- obligatia de intretinere intre soti inceteaza prin desfacerea casatoriei. Sotul divortat are dreptul la intretinere, daca se afla in nevoie din pricina unei incapacitati de munca survenite inainte de casatorie ori in timpul casatoriei. Aceeasi obligatie intervine si atunci cand incapacitatea se iveste in decurs de un an de la desfacerea casatoriei, insa numai daca incapacitatea este cauzata de o imprejurare in legatura cu casatoria.
- prestatia compensatorie: in cazul in care casatoria a durat cel putin 20 de ani, iar divortul se pronunta din culpa exclusiva a sotului parat, sotul reclamant poate beneficia de o prestatie care sa compenseze, atat cat este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divortul l-ar determina in conditiile de viata ale celui care o solicita. Sotul care solicita prestatia compensatorie nu poate cere de la fostul sau sot si pensie de intretinere. Prestatia compensatorie nu se poate solicita decat odata cu desfacerea casatoriei. Prestatia compensatorie poate fi stabilita in bani, sub forma unei sume globale sau a unei rente viagere, ori in natura, sub forma uzufructului (beneficiului adus de folosirea unui bun) asupra unor bunuri mobile sau imobile care apartin debitorului.    
   

In : Dreptul Familiei 


Tags: divort  codul familiei  noul cod civil. 
blog comments powered by Disqus
SEO
SEO monitor

Make a free website with Yola